Tuesday, 27 May 2014

Despre vaccinuri

Ca toata lumea, am citit si rascitit despre vaccinuri. Daca sa le faca bursucelul sau nu, cred ca a fost cea mai grea decizie pe care am fost nevoiti sa o luam pana acum in privinta cresterii lui.

Noi am ales sa ii facem vaccinurile din schema "obligatorie".  Asta nu inseamna ca gata, suntem convinsi ca totul o sa mearga perfect si ca nu vor fi niciun fel de probleme. Dimpotriva, avem in continuare temeri. Am fi avut si daca alegeam sa nu le facem. Asta pentru ca vaccinurile nu sunt un tratament perfect. Nici nu sustine cineva asta. Ca orice medicament, pot fi mai mult sau mai putin eficiente si pot avea efecte secundare in functie de persoana.

Cand am inceput sa citesc despre vaccinuri am inceput cu informatiile anti-vaccinare. Asta pentru ca mi se parea ca stiu destul de bine ce inseamna vaccinurile, si ma interesa sa aflu de ce ar fi periculos sa le faci. M-am speriat cand am citit ce probleme pot aparea. Ti se rupe sufletul cand citesti despre copii care s-au imbolnavit urat sau chiar au murit dupa un vaccin. Totusi, in cele mai multe cazuri problemele ar fi putut fi rezolvate. Cea mai mare problema mi s-a parut aceea ca medicii trateaza superficial posibilele efecte adverse. Nu ii informeaza pe parinti si nu ii iau in serios cand le semnaleaza o problema. Am citit si tot felul de articole extremiste, care vin cu niste argumente anti-vaccinare ridicole. Gen masonii vor sa controleze lumea prin vaccinuri, tarilor dezvoltate le e teama de Romania si o saboteaza prin vaccinuri, Pasteur e un impostor si a falsificat studiile privind vaccinurile resusind sa ne faca sa folosim pana in ziua de astazi un remediu care nu functioneaza. Datorita acestui gen de articole am inceput sa caut si informatii pro-vaccinare.

A fost oarecum o surpriza sa descopar ca sunt si multi sustinatori activi ai vaccinurior, care ofera contra-argumente valide celor care sunt impotriva si spun si ei povesti de viata la fel de emotionante. Mai jos pun cateva link-uri care mi s-au parut interesante:
Cum a mers la noi vaccinarea:
  • Vaccinurile din maternitate (anti hepatita B si tuberculoza) le-am amanat cateva zile ca sa nu-l strasam pe bursucel cu intepaturi din prima zi. Asistenta a venit cu ideea sa-l tin la san cat il inteapa si a fost foarte ok, a plans doar putin in momentul injectiei. Nu a avut efecte adverse.
  • Vitamina K i-am administrat-o pe cale orala ca sa evitam o intepatura. Informatii interesante despre vitamina K si administrarea ei sub forma injectabila la bebelusi gasiti aici si aici. Nu se gaseste usor, am comandat-o de la farmaexpress. Au un numar de relatii cu clientii ca sa te ajute sa gasesti medicamentele (e complicat cu denumirile pentru ca sunt in germana sau maghiara), dar doamna care a raspuns nu mi s-a parut foarte amabila. Concluzia ei a fost ca probabil nu comercializeaza vitamina K si sa aflu eu exact ce vreau daca vreau sa fac comanda. M-am conformat - se numeste KONAKION MM 2mg oral (5St, Roche). A costat cam 70 ron. Imi faceam probleme ca n-o sa vrea bursucelul sa inghita, dar cutia vine cu un dozator special si a fost foarte usor de administrat. Se da o doza imediat dupa nastere, una la 2 saptamani si una la o luna (asta e de discutat si cu neonatologul sau pediatrul).
  • Vaccinurile de la 2 si 4 luni le-am facut prin medicul de familie. Am intrebat de efecte adverse si mi-a spus sa stau linistita ca n-a intalnit niciodata un copil care sa fi avut probleme de la vaccin. Nu m-a intrebat daca a fost bolnav sau daca am avut vreo problema legata de vaccinare in familie. Nu mi s-a parut ok abordarea, ca efecte adverse putea sa-mi zica macar pe cele mai frecvente trecute in prospect. Trecand peste asta, bursucelul a fost foarte ok, a plans doar un pic la intepatura si nu a avut nicio reactie adversa.

Cam asta este experienta noastra cu vaccinurile pana acum. Singurul sfat pe care imi permit sa il dau este sa cititi atat informatii contra cat si pro vaccinare ca sa fiti bine informati inainte de a face o alegere.

No comments:

Post a Comment