Intoarcerea la serviciu, mai tineti minte? :)
Ei bine, chiar n-a fost asa greu. Va zic cum s-au rezolvat lucrurile, sa le luam pe rand...
N-am murit de dorul bursucelului si nici el de al meu. El s-a adaptat foarte usor cu mama. Primele doua saptamani nici nu prea se voia alaptat cine stie ce cand ma intorceam de la serviciu; dupa aceea cred ca s-a prins ca lipsesc cam mult si a inceput sa recupereze. De obicei ne intalnim in parc cand vin si nu se arata prea entuziasmat. Face pe durul :) Dar daca nu stau cu el se supara. Si de multe ori ma intorc cu el in brate, nu vrea sa mai stea in carut. Deci yey :) un pic tot mi-a dus dorul. Eu credeam ca n-o sa ma gandesc decat la el la serviciu, dar de fapt ma iau cu treaba si trece timpul repede. Sunt ca o pauza orele astea de munca, ma mai destind si eu. Eram tare stresata inainte si puneam la suflet toate prostiile de la serviciu. Acum sunt mult mai relaxata, desi am la fel de mult de lucru. Sa zicem ca simt mai bine care imi sunt prioritatile; de stiut stiam si inainte, dar nu prea reuseam sa pun in practica. Programul de 6 ore mi se pare ideal. Inca doua luni o sa mai stau asa, mi-am luat concediu ca sa am program redus. Apoi om mai vedea...
Cu mama ma inteleg mult mai bine de cand stam mai putin impreuna :)) Poate ca e o problema, ca de fapt imi sunt ascunse problemele. Dar traiesc mai linistita asa in nestiinta. De fapt cred ca mai exageram si eu, asa ma mai distantez si vad lucrurile mai relaxat. Nu zic ca imi place tot ce face, dar cred ca trebuie sa am incredere si in bursucel ca o sa filtreze ce e bine. Nu zic ca o lasam in pace pe mama cu tot ce face; mai ales tata bursuc mereu o critica. Dar nu ma mai enervez asa tare ca nu face totul cum vrem noi. Important e ca bursucul sa sa aiba libertate. Cred ca niciunul din noi nu e perfect, dar ca de la toti ar putea invata ceva bun. Asa ca planul meu maret e sa intre in contact cu cat mai multa lume. Sa stam noi cu el cat de mult putem, dar sa-i vada si pe bunici, sa cunoasca alti copii. Ne gandim daca sa-l dam la cresa la anul, poate cu program redus.
Cu alaptatul si cu mancarea merge bine. Traiasca iaurtul :) Daca nu ii place ce i-am pregatit la o masa, salvam situatia cu iaurt. Cu 3 saptamani inainte sa incep serviciul, i-am scos laptele de la somul de dimineata, apoi cu o saptamana inainte de la cel de pranz. De adormit l-a adormit mama dupa ce i-am scos masa de lapte, cu mine nu ar fi avut nicio sansa sa adoarma. In weekend acum il adoarme tata bursuc, pentru ca nu il alaptez pe timpul cat stau la serviciu. Nu a cerut, asa ca nu avea rost sa-i dau mai mult lapte in weekend, cred ca ar fi fost greu pentru amandoi sa tot schimbam programul. A convertit-o si pe bunica la BLW. Eu ii las 2 piureuri - unul pentru dimineata, unul pentru pranz. Uneori mai rontaie fructe sau paine, sau snacks-uri (sanatoase, bineinteles) daca avem facute. Si dupa cum ziceam, tinem in permanenta iaurt (sau sana, chefir, ceva de genul asta) de rezerva. De alapatat in alaptez cand vin de la serviciu, seara inainte de culcare si peste noapte cand se trezeste. Mai des nu cere cat e treaz.
Cu somnul... Peste zi are inca doua somnuri, il adoarme bunica sau tata bursuc in weekend. Noaptea inca se trezeste des. Dar a inceut sa aiba si nopti in care doarme in reprize de 3-4 ore legate (in loc de 1.5 - 2), in care sa adoarma imediat dupa ce il alaptez. Mai sunt si nopti mai grele in care se trezeste din ora in ora sau sta treaz cate o ora, o ora jumate. Cele dinainte sa-i dea dintii au fost cele mai agitate. Una peste alta ma simt ok. Cand ma simt prea obosita ma culc mai devreme si sta tata bursuc cu el prima parte din noapte; in weekend incerc sa dorm cand doarme el. Nu imi reuseste intotdeauna, dar chiar si daca stau doar intinsa in pat, tot mai ajuta un pic. Deci nu stam foarte bine la capitolul asta, dar rezist mai bine decat ma asteptam.
Inca nu merge, nici nu vorbeste bursucelul, dar a reusit singurel sa se ridice de jos. Si am fost acolo cu el :) Poate se hotaraste sa faca primii pasi si sa ne spuna primele cuvinte tot noua :)
In concluzie deocamdata mi-e bine asa. Nu e usor, dar nici atat de greu pe cat ma asteptam. Pana sa incep serviciul nu am simtit nevoia sa fac si altceva decat sa ma ocup de bursuc. Ma rog, as fi luat mici pauze - de exemplu sa vad un film sau sa merg la cumparaturi singura. Dar acum ca am ineput munca, cred ca imi face bine sa mai scot capul in lume. Parca devenisem prea stresata din dorinta de a face totul perfect. Asa am vazut ca nu se darama lumea daca nu le fac eu pe toate. Nu strica un pic de timp outside the box :)
No comments:
Post a Comment