Îngrozitor subiect pentru mine - somnul bursucelului. Cu el dau cele mai grele lupte din viata bebeluseasca.
M-am cam speriat când a avut criza de nesomn de la 4 luni și nu vreau sa repet experienta. După cum ziceam aici atunci am reușit sa urmam un program și am format un ritual de somn. Totul a mers minunat pana la 6 luni. Ca la carte: citit, melodie de adormit, lasat singur în pățut, adormit ușor. A venit puseul de creștere peste noi, și s-a clătinat un pic rutina. Apoi a început bursucelul sa se rotească pe burtica și s-a dărâmat de tot. Nu știu cât îl interesează ce citesc dar cu siguranță îl interesează cartea ca se întinde după ea din pățut. Dacă suntem în alta parte și o prinde o și molfaie puțin. Cântecelul de culcare îmi da impresia ca îl enervează pentru ca știe ca după asta urmează să-l las singur. De lăsat singur nu-l mai las de la o vreme pentru ca se supara foarte tare. Nu mai e vorba de o smiorcaiala, e plâns în toată regula: cu lacrimi, înroșit și agitat în pătuț.
Prin urmare nu mai adoarme singur. Foarte rar reușesc să-l adorm la sân și apoi să-l mut. Asta mai merge doar noaptea. În timpul zilei cum l-am pus în pățut - hop, pe burtica. Și dă-i foiala și răsucească. Și apoi plangaceala.
Fiind ocupata și cu diversificarea n-am mai avut timp sa citesc alte cărți despre somn. Am mai citit doar pe net câte ceva. Am aflat ca exista o chestie numita sleep regression și ca se întâmplă la 4 luni. Ca sa vezi :D cică își revine dar niște mămici ziceau la comentarii ca a durat luni de zile. Cred ca au înțeles greșit noțiunea totuși :)
Recitind postul cu ideile lui Weissbluth vad ca s-au păstrat totuși o buna parte.
- Somnul de dimineata vine cel mai lin si e cel mai previzibil.
- Regula de somn la 2 ore e sfântă. Nu adoarme asa ușor, dar adoarme. Dacă nu am grija sa se culce nu ne mai înțelegem cu el.
- Are nevoie de liniște. Enervant de multa liniște, a devenit o problema sa spăl vasele.
- Doarme cel mai bine in pat. Adevarat daca e LINISTE.
- Implicarea tatalui - da, e bine. Tata bursuc descopera noi metode magice sa-l adoarma usor. Depinde totusi si in ce perioada e - daca e mai agitat nici eu nu-l mai interesez de fapt. Vrea doar sa stea la san.
Au început sa ma enerveze toți experții în somn. Fiecare cu metoda lui, cu clienții lui care îl ridica în slavi ca le-a rezolvat ca prin minune problema și fiecare spunând ca dacă nu faci ca el cu siguranță copilul va rămâne cu vreo trauma sau comportament greșit.
E bine să-ți faci o idee despre cum ar trebui sa doarmă bebelușii pentru ca eu una nu recunosc ușor semnele de oboseala din timp. Dar in afara de asta merg pe principiul go with the flow. Nu cred ca mama natura are un algoritm bătut în cuie pentru adormit bebelușii.
Deci, cum ne descurcam? În timpul zilei e relativ ușor să-l culc: dimineață și după masa adoarme la plimbare. La prânz am început sa dormim împreună. Adoarme la san. Seara e mai problematic ca as vrea sa îl pun în pățut sa mai fac și eu câte ceva prin casa, Și el atunci parca se împotrivește cel mai tare. Asa ca am început sa îl adorm și seara la sân în patul nostru. La următoarea trezire il mut la el, pe timpul nopții e mai ușor.
De ce nu facem co-sleeping? Pentru ca eu ma foiesc de o mie de ori pana adorm. Nu pot sa dorm decât pe burta. Dacă stau pe o parte ma dor șoldurile. Cumva am supraviețuit cu un somn chinuit în sarcină. Cat a fost bursucelul mic ma suzeta în continuu daca incercm sa dorm cu el. Am stat o ora cu el o data și cum îl dădeam la o parte de la san cum se trezea și incepea sa plângă. Cat a fost mititel m-am băgat cu el în pat doar în cazuri extreme când simțeam ca pic de somn. Doar foarte obosita fiind mai adormeam și eu câte 5 minute. Acum am încercat iarăși și merge ceva mai bine. Pentru ca după ce adoarme pot să-l dau la o parte și nu se mai trezește. Asa ca las un pic de spațiu intre noi și am și eu loc sa ma întorc pe o parte și pe alta. Nu am toată libertatea de mișcare pe care mi-aș dori-o dar e un compromis rezonabil ca sa dorm un pic mai mult.
Am scris ditamai postul inutil :)) recunosc, aveam nevoie sa ma descarc :D
No comments:
Post a Comment